Despre mine

De când eram în liceu, mi se spunea că sunt o femeie puternică.

La vârsta de 26 de ani, am părăsit România și am plecat cu o valiză în Canada.
Șase ani mai târziu, m-am îndreptat către Franța, unde locuiesc din 2005.

De ce puternică?
Nu știu sigur, poate pentru că am făcut lucruri de care altora le e frică:
să-mi părăsesc țara, să schimb continentele, să studiez, să studiez și iar să studiez, să mă căsătoresc de mai multe ori...

De ce puternică?
Pentru că am fost învățată să merg mai departe orice-ar fi, să-mi depășesc limitele.
Îmi răsună și acum în urechi cuvintele mamei, ca un mesaj de autoritate din trecut – acel trecut din care încerc să mă eliberez:
„Trebuie să reușesc”, „Trebuie să reușesc”.

Niciun loc pentru eșec, deci.

Așa că trebuia să reușesc. Împotriva tuturor și, cel mai important... împotriva mea însămi.

Din exterior, totul părea sub control, dar noaptea nu puteam să dorm, eram stresată, iar viața mea era o mare luptă.

Din exterior, eram poate un model de femeie, mai ales pentru prietenii mei din România, atunci când mă întorceam în vacanțe.

Eu, imigranta care a reușit în Franța... pentru că trebuia să reușesc, nu?

Dar era doar o iluzie, pentru că în interior exista o anxietate imensă care mă devora.

Într-o zi, am crezut că voi muri. Nu puteam să mai respir.
Ziua aceea, în care m-am văzut murind, cu fiul meu lângă mine, a fost un moment de cotitură.

În ziua aceea am hotărât să ies singură de acolo unde eram. Singură, în ciuda fricii.

Da, acea teamă că nu voi reuși singură, acea frică că îmi voi pierde locul de muncă în orice moment, acea frică că nu voi face față, că nu sunt destul de bună, destul de competentă, destul de... tot ce se putea fi.

Timp de ani de zile am încercat să mă reconstruiesc, să mă găsesc pe mine.

Mi-am acordat luxul timpului pentru mine și doar pentru mine.
Am învățat să mă conectez la spiritul meu, și apoi la corpul meu.

Încă sunt în proces, pentru că acest proces va dura toată viața mea,
dar sunt fericită cu cine sunt acum.

Nu sunt perfectă, nu mă mai consider o femeie puternică. Doar o femeie care îndrăznește să fie ea însăși.
Și, într-un fel, așa am fost întreaga mea viață.

În mod treptat, am domesticit nesiguranța pentru a trăi cu ea.
O parte s-a transformat în siguranță.
Cealaltă parte nu va dispărea niciodată din viața mea,
dar astăzi pot merge înainte împreună cu ea.

Pentru că curajul nu constă în a nu mai simți teamă, ci în a accepta că nesiguranța este prezentă și totuși a merge mai departe.

Sunt încântată dacă te regăsești în povestea mea și îți propun să te însoțesc ca să atingi și tu mai multă serenitate în viața ta.

Viața e frumoasă, viața e un miracol.